miercuri, 28 mai 2014

QUESADILLA

O “bucatica” din Mexic la tine in bucatarie, picanta si gustoasa 
direct in farfurie!

O reteta simpla si usor de preparat care “a spart” monotonia culinara a unei seri transformand-o intr-o cina gustoasa si un pic “altfel”.


INGREDIENTE QUESADILLA (4 portii):

  • 1 carnat chorizo (picant),
  • 4 cartofi albi mai maricei,
  • 2 cepe galbene,
  • 3 catei de usturoi,
  • 250 gr.branza rasa tip Gouda,
  • 300 gr. Mozzarella,
  • condimente: chilli (daca va place gustul foarte picant), piper (alb, negru si rosu), sare dupa gust,
  • ulei de masline,
  • 4 buc tortilla.

INGREDIENTE SALSA:
  • un ciorchine de rosii cherry (cam 6-8 buc),
  • ceapa mica rosie (eu am avut ceapa verde…),
  • 1 ardei rosu (de obicei se pune ardei iute dar pentru gustul familiei mele am pus un simplu ardei gras rosu),
  • zeama de lamaie,
  • sare, piper si ulei dupa gust.

MOD DE PREPARARE:
Am spalat cartofii si i-am fiert in coaja timp de jumatate de ora.
Intre timp, am tocat ceapa si usturoiul si le-am inabusit in ulei de masline. 


Cand s-au inabusit bine (ceapa a devenit trasnparenta), am adaugat carnatul chorizo taiat cubulete. Le-am mai lasat in cratita cam 5 minute, pana si-a lasat grasimea carnatul.


Cartofii fierti i-am decojit si taiat in cubulete dupa care i-am adaugat in cratita cu condimente pentru 2-3 minute (pana au tras toata grasimea si au prins o culoare aurie - rosiatica).


Am pus intr-o tigaie unsa cu putin ulei de masline o bucata de tortilias peste care am ras branza gouda si am presarat cateva bucatele de mozzarella proaspata, cu tigaia pe foc la putere medie.


Am asteptat pana s-a topit branza dupa care am adaugat pe o jumatate din lipie umplutura cu chorizo si cartofi, am impaturit cealalta parte a lipiei peste umplutura, iar deasupra am uns cu ulei de masline. 

Dupa 1 minut, am intors lipia si am uns cu ulei partea cealalta. Am mai intors inca odata lipia cu partea unsa in tigaie (pentru a deveni crocanta pe ambele parti), am mai lasat-o un minut si ... gata.

Am preparat repede salsa astfel: peste rosiile taiate in cubulete, ceapa solzisori /cubulete si ardeiul julien am turnat sucul de lamaie, uleiul de masline si condimentele. Am amestecat si gata salsa fresh!

Am pus pe farfurie lipia, am taiat-o in jumatate si am servit langa ea salsa proaspata.

Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu