miercuri, 23 aprilie 2014

DROB DE MIEL

Trilogia preparatelor din miel pentru Pasti continua cu ultimul episod: drobul de miel. Este preparatul romanesc fara de care nu prea concepem masa de Pasti. Cei care nu obisnuiesc sa manance miel, il inlocuiesc cu pui sau porc, dar gustul nu e acelasi si parca drobul nu mai este drob. Nutritionistii recomanda drobul in curele de slabire deoarece are un conţinut caloric redus, o felie de drob continand doar 80 de kilocalorii. Deci … putem afirma, chiar si cu acordul nutriotionistilor ca, drobul este aperitivul perfect.

INGREDIENTE (pentru o tava 25 x 40 cm):
• maruntaie de la un miel (plamani, inima, rinichi, splina, ficat)
• optional: 200-300 gr carne de miel
• 1 prapure de miel
• 3-4 legaturi ceapa verde
• 3-4 legaturi usturoi verde
• 2 legaturi marar
• 1 legatura patrunjel
• 8-10 oua pentru compozitie
• 2 oua pentru uns
• sare, piper

MOD DE PREPARARE:
Se spala bine organele si carnea si se fierb. Va recomand ca ficatul sa il fierbeti separat deoarece este amarui si poate transmite din amareala celorlalte ingrediente. De asemenea, ficatul trebuie fiert cat mai aproape, ca timp, de momentul prepararii, deoarece se intareste prea tare si va da un aspect mazarat drobului.


Dar sa ne intoarcem la reteta: in timp ce se fierb maruntaiele (cca 60-70 minute), curatam si tocam cat mai marunt posibil, ceapa, usturoiul, mararul si patrunjelul.


Dupa ce s-au fiert organele si carnea, le lasam la racit si le dam prin masina de tocat. Amestecam carnea toccata cu verdeturile (mai pastrati cam o lingura de marar tocat pentru ornare), adaugam ouale si potrivim de sare si piper. Framantati bine pentru a se omogeniza toate ingredientele.


Ungem tava cu ulei sau tapetam cu hartie de copt si intindem prapurele, care a fost tinut in apa calduta, astfel incat sa putem acoperi drobul cu marginile.
Turnam compozitia in tava, o invelim cu prapurele si deasupra turnam 2 oua batute cu sare, piper si mararul pastrat. Intindem oul uniform peste drob si coacem in cuptor timp de 45 minute sau, cum spune mama, drobul este gata cand, daca inclinam putin tava, uleiul incins este limpede.


 Se serveste rece, cu multa pofta si voie buna.

Sa aveti pofta!
cemaigatescfetele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu